Presupusul autor al atacului de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este ''islamofob'', a declarat sâmbătă, 21 ...
“Luptătorul nostru Alin Alexuc şi-a anunţat astăzi retragerea din activitatea sportivă. În vârstă de 34 de ani, cu patru ...
Președintele Partidului Național Liberal Ilie Bolojan a anunțat membrii din conducerea PNL că va comanda un audit financiar ...
Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri promulgarea Legii privind Codul silvic, care introduce o serie de măsuri pentru ...
Camera Deputaţilor şi-a ales sâmbătă, 21 decembrie, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent.
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun din ...
După ce fratele său şi prietenii din copilărie au fost condamnaţi în cazul mediatizat al sechestrării sale, fotbalistul Paul ...
Oleksandr Usyk şi echipa sa i-au cerut lui Tyson Fury să îşi tundă barba înainte de revanşa la categoria grea de sâmbătă, ...
Armata ucraineană epuizată este alcătuită mai mult din bărbați mai în vârstă, însă președintele Volodimir Zelenski refuză să ...
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) protestează faţă de ”ordonanţa trenuleţ”, despre care afirmă că distruge ...
Eduard Hellvig, fost șef SRI și fost secretar-general al PNL pe vremea lui Crin Antonescu, recent întors în partid, a vorbit ...
Cel puţin cinci persoane au fost ucise vineri seara într-un atac cu maşina la o piaţă de Crăciun din oraşul Magdeburg, care a ...